Fancy dinner

 

Eticheta la masă sau bunele maniere, se învață încă din copilărie, indiferent de ce salariu ai.

Manierele sunt importante în societate, ne ajută să fim civilizați unul cu celălalt.

Lucrând ani de zile în industria ospitălitații am avut șansa să studiez comportamente și să invăt de la profesioniști importanța învățării manierelor corecte la masă, indiferent pe ce continent mă aflam.

Nu judec pe cei ce nu au învățat de la părinți sau de la bunici, în acei 7 ani de acasă, căci vorbim de niște vremuri delicate. Hai să vorbim de prezentul în care avem acces la informație, la orice secundă.

O femeie modernă trebuie să stie cum să fie o lady în orice situație, mai ales când conduita poate spune multe despre buna sa crestere fie că este gazdă, fie că este invitat. La fel și pentru domni.

Oamenii bine crescuți apreciază eticheta chiar și în epoca modernă, iar o supă sorbită cu zgomot sau scobitul dinților în văzul tuturor poate să elimine părerea bună pe care o au ceilalti despre tine ca gazdă sau invitat.

Copiii mei au învățat încă de mici, de la 2-3 ani, cum să așeze masa, cum să țină tacâmurile în mânuțe.

Pas cu pas ei au deprins cum să foloseasă corect tacâmurile, ce pozitie a corpului e adecvată în funcție de locul unde servim cina. Nu este o corvoadă ci respect față de bucatele de pe masa și față de cei ce sunt în jurul mesei, să le servească.

Când ai invitați acasă sunt anumite reguli de conduită sau de bune maniere dar când ești invitat la altcineva acasă sau la restaurant regulile sunt un pic diferite.

Să începem cu începutul zic, păi nu?

Ce înseamnă R.S.V.P?

Inițialele de la “Répondez s’il vous plaît”  -aaa, e simplu nu-i așa?

Bine,da, este sinplu ca și traducerea liberă în romengleză care suna cam așa Helăuuu…răspunde te rog! chiar răspunde, te rog, atunci când ți se lansează invitația cu ceva timp înainte.

Model RSVP

Politicos este să răspunzi invitației în cel putin 24 de ore(teoretic) de la primire, 72 de ore până în eveniment dacă ai un motiv legitim să amâni (apare o călătorie sau o situație de familie).

Normal și corect este să răspunzi, oricat de tarziu ar fi, în loc  să nu răspunzi deloc. Niciodată, dar niciodată nu se răspunde la evenimente importante cu –poate(maybe). Da sau nu este răspunsul corect.

Situații speciale:

  • Dacă ai restricții alimentare sau diverse alergii este important să anunți gazda din timp. În momentul servirii cinei nu este politicos să ceri să ți se schimbe meniul pe fondul alergiilor.
  • Dacă ai raspuns gazdei că nu vei participa la cină când ai primit invitatia și apoi te răzgândești, teoria spune să nu mai mergi la acea cină.
  • Există unii experți în bunele maniere care spun că, mai nou, se poate să te răzgândești si să anunți cu 72 de ore înainte. Totusi suntem in secolul 21 și materie primă găsim peste tot iar bugetul nu va fi afectat pentru 1 persoană în plus.

Reguli de bune maniere când ești gazda unei cine deosebite.

A fi o gazdă perfectă e considerat o adevarată artă în zilele noastre dar nu imposibil.

Atribuțiile unui amfitrion care se respectă nu se opresc la gătit sau supravegherea preparatelor, pentru ca acestea să fie aspectuoase și evident, comestibile.

Nop, o gazda bună se gândește la tot, inclusiv la ce subiecte de conversație ar fi plăcute pentru toți invitații asfel încât nimeni să nu se simtă marginalizat.

  1. Anunță invitații când va fi cina, ce preparate vei servi și ține cont dacă au sau nu alergii.
  2. Când se va ști meniul, cei ce doresc să aducă o sticlă de vin vor ști cum să combine vinul cu preparatul.
  3. Cei ce au regim alimentar special vor anunța iar gazda va ști cum să fie pe placul tuturor invitaților.
  4. Majoritatea meselor, dineurilor, făcute ca la carte, încep cu un cocktail și o pre-socializare. Una dintre regulile cele mai cunoscute este: nu lua cu tine cocktail-ul la masă.
  5. Întotdeauna, dar întotdeauna vei folosi fața de masă și șervete din material textil în locul celor de hârtie când ai o cină specială. Excepție fac mesele organizate în aer liber tip grill country style când se pot adăuga și șervețele de hârtie.
  6. Informează-te din timp cum este ok pentru toată lumea să fie așezat la masă.
  7. Regula spune că gazda așează fată-băiat-fată-băiat!
  8. Când găzduiești o cină  simanticoasă nu este politocos să îți poftești invitații să se spele pe mâini. Oferă, pe un platou, șervete de prosop umezite cu apă caldă și un strop de ulei esențial de lamâie sau mentă.
  9. Ideal este ca invitații să nu înceapă să servească cina până ce gazda nu spune –poftă bună.Telefoanele pe silențios, spatele drept și coatele în exterior.
  10. Nu lăsăm ruj pe pahare, nu mestecăm cu gura deschisă, nu scuipăm în farfurie sâmburele de maslină sau carnea prea tare ci punem înapoi pe furculită apoi așezam pe marginea farfuriei. Exclus scuipatul în șervet.
  11. Pune place-carduri pe masă cu numele invitaților. În acest fel nu se pierde timp cu...Eu unde mă asez?

Poziționarea farfuriei, tacâmurilor și paharelor.

În România sunt foarte puține situațiile când un român obișnuit găzduiește evenimente formale, simaticoase.

Marea majoritate organizăm petreceri în familie sau între prieteni foarte apropiați și nu simțim nevoia de etichetă și dress-code.

Dar, mai sunt în viață și momente în care trebuie să ne comportăm civilizat în funcție de situația dată. Uite mai jos un aranjament basic de masă festivă.

 

asezarea mesei

Întodeauna vom așeza farfuria la distanță de 2 degete de marginea mesei, cuțitele în partea dreaptă, excepție face cuțitul de unt, furculițele în stânga iar paharele de orice fel în partea dreaptă.

În articolul (episodul) următor vă voi scrie cum să ne comportăm în timpul unei mese festive cu și fără copii.

Tu ce reguli de bune maniere la masă ai invățat în copilărie? Scrie-mi în ce zonă a țării locuiești.

Dacă îți plac postările mele despre Casă și Grădină, adică despre Organizare, Grădinărit, Curățenie, Bucătăreală, Familie și cămin în general, intră te rog și pe pagina de Facebook a blogului meu Acasă cu Mami și susține-mă cu un like&share.

Mă mai găsești pe:

  • YouTube cu același nume Acasa_cu_mami 
  • Instagram  cu numele ElenaSantos_Home
  •  În grupul despre organizare, economisire și timp liber, grup unde poți găsi soluții smart adaptate fiecărui stil.
  • Din noiembrie sunt și laTv, A7Tv. Sunt săptămânal, dimineața, la Matin@7 (online precum si în retelele de distributie)

Sunt Elena și te îmbrățișez cu drag!

Spor și energieee…

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.