Iată câteva idei simple despre cum decorăm masa festivă de Paște!

Sfintele Sărbători de Paște înseamnă pentru noi curățire trupească și sufletească, înseamnă smerenie, iertare, blândețe și bucurie.

Suntem o familie mixtă româno-portugheză și am adoptat pe lângă tradițiile noastre și mici tradiții de peste graniță. Împodobirea casei sau decorarea este una dintre ele, apoi vopsitul oualelor colorat, apariția iepurașului ce aduce dulciuri, ascunsul oualelor prin iarbă.

Obișnuiam să vopsim ouăle doar roșii, simbolul sângelui divin, dar copiii au vrut și un pic de culoare deci, să fie culoare prin casă, pe masă și mai ales în sufletele noastre.

Paștele înseamnă si bucuria de a-i avea alături pe cei dragi. Înseamnă, cum spuneam mai sus culoare, înseamnă Lumina Sfântă, pace în suflet dar mai înseamnă si plăcerea noastră de a decora masa cât mai frumos de Sărbătoarea Paștilor.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, zâmbind, stând în picioare

Am pregătit câteva idei creative, simple și economice. Pentru că tot ne inspirăm de pe internet când vine vorba de a decora, mai ales pe bani puțini, am zis să aplic și să vă arăt ce mi-a iesit.

Cum putem scoate în evidentă masa festivă cu ajutorul ornamentelor colorate dar si a altor accesorii obișnuite precum figurinele din lemn sau ceramică, șervețele sau vesela cu motive de sărbătoare, vă arăt imediat.

sursa
indecora.com

Mi-ar fi plăcut o masă aranjată ca în poza de mai sus, în gradina noastră doar că vremea e schimbătoare și e mai sigur în casă.

Eu am ales o față de masă vișinie. Înainte de a începe aranjamente, ar trebui să alegi  fata de masa pentru că, în functie de culoarea ei vei putea decide si cromatica decorațiunilor pe care trebuie sa le realizezi. O față de masă albă este cea mai simplă si sigură alege, deoarece se poate asorta cu orice tip de decorațiune dar, cum nu am una la îndemână, am optat pentru vișiniu.

La centru am construit un aranjament floral de primăvară din flori artificiale ce le aveam prin casă, ouă si pasărele.

Am ales așa căci toate florile si accesoriile le voi utiliza ulterior si la alte decorațiuni tematice. Lalele, narcise si liliac am în curte dar prefer să le admir acolo.

Uite mai jos câteva din ideile mele de a decora masa și farfuriile cu motive de Paște. Am învățat despre lumină, culori și asocierea lor de la prietena mea Gabi Ralea, primul blogger specialist în bricolaj și redecorare din România. Încă mai am de învățat pe ici pe colo dar cine le știe pe toate. Păi nu?

Alte aranjamente simple.

Am folosit decorațiuni mai vechi din lemn, servețele din hărtie împăturite la un capăt si legate cu șnur, inel de șervet auriu pentru șervete din material textil, ouă decor din polistiren colorat și un pic de imaginație.

Idei simple care ne bucură privirea atât nouă cât și invitaților nostri.

Tips&triks.

Dacă știi deja numărul invitaților pe care îi vei aduna în jurul mesei de Paște, poți așeza în dreptul fiecărei farfurii o mică decorațiune tematică. La finalul mesei poti dărui acestea invitatilor tăi, împreună cu câte un ou rosu, dacă îți mai rămâne.

Paște Fericit cu bucurie în suflet, oriunde te vei afla!

Te îmbrățisez cu drag,

Helenita!

 

 

1 COMMENT

  1. Foarte frumoase aranjamentele tale. Te imbratisez cu drag si iti urez sarbatori minunate alaturi de ai tai.🤗😘😙

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.