Pe bani puțini, am făcut un aranjament floral de toamnă!

Toate anotimpurile au frumusețea lor, însă toamna aceasta am văzut atât de multe schimbări minunate de culoare că mi-am dorit să o aduc și la noi în casă.

Am ales să folosesc flori artificiale de calitate la acest aranjament pentru masă, flori ce imita realitatea tocmai pentru a mă bucura de ele cel putin până la 1 decembrie.

Am vizionat multe tutoriale pe Youtube despre design floral. M-au inspirat mai ales cele din America, acele tutoriale făcute de mămici ca și mine, care adoră să decoreze casa în funcție de anotimp, dar pe bani putini și efect de milioane.

Cum am făcut aranjamentul floral de toamnă? Planificare este cuvântul magic…

Pe scurt.

Avem (încă) 4 anotimpuri, mai ciudate dar le avem. După fiecare sezon urmăresc reducerile și îmi cumpăr necesarul, pe bani putini. Am grijă totuși să fie de calitate orice decorațiune sau floare, să îmi reziste în timp dar, cel mai important zic eu, să pot combina elemente între ele pentru fiecare arnajament/anotimp. Scopul meu este să nu îmi umplu casa cu nimicuri ci cu lucruri utile și plăcute.

Pentru acest aranjament am cumpărat de la Jumbo și Auchan doar florile grena și portocalii, dovleceii și funda tip sac, restul le-am avut în casă de la alte aranjamente.

Placa suport din lemn precum și suporții pentru lumânari le-am cumpărat din Hornbach iarna trecută la prețuri foarte, foarte mici. Uite un video aici cu un alt aranjament.

Având o viziune de cum vreau să arate aranjamentul mi-am facut o listă cu ce am nevoie, apoi le-am pus toate pe masă grupate și am început să montez sau să pun pe placa decorativă toate elementele.

Am facut un tutorial video pentru a arăta pas cu pas cum am făcut. Nu este greu, trebuie doar un pic de inspirație. La început, în urmă cu ceva ani, eu credeam că sunt antitalent însă am făcut primul pas, am încercat să pun în practică ce am văzut la alții și chiar a iesit ceva frumos. Am descoperit că îmi place să decorez, să organizez și din experiența mea, să împart cu alții.

Uite aici video:

Dacă îți dorești și tu să faci un astfel de aranjament important este să faci primul pas și să încerci. Repetiția e mama învățăturii.

Îmi doresc să inspir și să încurajez prin ceea ce fac aici pe blog sau pe canalul de YouTube. Uneori mai greșesc dar e omenesc și am din ce învăța. Lasă un comentariu dacă și tu vrei să încerci și nu ai curajul încă. Împreună vom crește!

Sunt Elena și te îmbrățișez cu drag!

Spor și energieee…